vulnerabilitate. cine s a amuzat si ne a pus o in carca, merita cel putin recunostinta vesnica. va imaginati cata monotonie ar fi fost daca am fi fost bipezi si cu coloana dreapta cat ne miscam prin viata?
e mult mai palpitant sa pipaim ca niste retarzi de fiecare data cand, in ideea obtinerii unei reactii, purcedem la diverse incercari numite impropriu actiuni.
deunazi mi s a aratat o pereche de dinti si m am grabit sa cred c ar fi un zambet. wow, super, acceasi lungime de unda, compatibilitate, chimie, se grabeau sa interpreteze ale mele sinapse alterate sau cel putin scurtcircuitate.
mi se pare ca daca invat diferenta dintre zambet si ranjet, aflu de ce, unde, cum, cat si cand. pentru ca algoritmul s ar putea aplica la orice, si ar fi mult mai simplu sa inaintez in loc sa ma indrept sinusoidal spre nicaieri.
Saturday, January 30, 2010
Thursday, January 28, 2010
Tuesday, January 26, 2010
professional poker
traiesc sentimentul ala ca dupa ce am alergat multa vreme, am sarit peste gropi, am ocolit obstacole si am facut compromisuri in defavoarea mea, am ajuns la destinatie.
cumplit de frustrant e doar faptul ca singurul gest care ma desparte de finalul maratonului este sa intind mana. si nu ajung. pare prea departe fizic.
e ca si cum aproape ai rezolvat o problema din faza nationala; ti a ramas doar sa faci calculul aritmetic.te blochezi si parca din senin axiomele nu mai au sens general valabil iar unu si cu unu nu mai fac doi.
ar fi prea simplu sa fiu impersonata intr un tigan in preajma malului.
pare mai veridic sa mi placa lupta mai mult decat victoria.
sau poate sunt suficient de epuizata incat sa nu mi pot ridica premiul.
ori poate fi panica dinaintea momentului anticipat de implinire.
stau in pozitia mea favorita-aia stramba-si ma gandesc :
am careu de asi.nu pot decat sa castig daca ma decid sa arunc cartile.
am mai avut careu de popi o data. si de dame la alt joc in aceeasi echipa. nu am aratat cartile. miza parea mare.prea mare raportat la riscurile pe care eram dispusa sa mi le asum. au castigat cei care au mers la cacealma.de fiecare data.
pana acum.
cumplit de frustrant e doar faptul ca singurul gest care ma desparte de finalul maratonului este sa intind mana. si nu ajung. pare prea departe fizic.
e ca si cum aproape ai rezolvat o problema din faza nationala; ti a ramas doar sa faci calculul aritmetic.te blochezi si parca din senin axiomele nu mai au sens general valabil iar unu si cu unu nu mai fac doi.
ar fi prea simplu sa fiu impersonata intr un tigan in preajma malului.
pare mai veridic sa mi placa lupta mai mult decat victoria.
sau poate sunt suficient de epuizata incat sa nu mi pot ridica premiul.
ori poate fi panica dinaintea momentului anticipat de implinire.
stau in pozitia mea favorita-aia stramba-si ma gandesc :
am careu de asi.nu pot decat sa castig daca ma decid sa arunc cartile.
am mai avut careu de popi o data. si de dame la alt joc in aceeasi echipa. nu am aratat cartile. miza parea mare.prea mare raportat la riscurile pe care eram dispusa sa mi le asum. au castigat cei care au mers la cacealma.de fiecare data.
pana acum.
level 33
-25 de grade afara, aproximativ 2 in casa, cu geamurile inghetate de nici macar nu pot verifica daca imi sparge cineva masina, cu exact bani de tigari, nimeni sa transforme alea 2 grade in ceva nitzel mai multe, frigiderul kind of naked.
se pare ca astea sunt ingredientele unei vieti fericite pentru mine. nu m am simtit asa dinainte de a pierde tot.adica de aproximativ 12 ani.si chiar am crezut, simtit, cautat confirmari in fiecare zi, ca am pierdut culorile din orice, oricine, inclusiv din mine.
nimanui nu i pasa suficient.
de mult, sau de mult timp pe cat ti ai dori.
am inteles ca ma am pe mine cu impulsurile, dorintele, pasiunile mele.fara cenzura, cu riscuri si compromisuri pana epuizez toate resursele.am incadrat la capitolul "diverse neinteresante " ce cred, zic sau vor altii .
e reteta mea. la fel de simpla ca si descoperirea gravitatiei, doar ca in loc de mar ca mijlocitor, eu am folosit impulsurile primite preponderent in partea dorsala de la ce ne place noua sa numim viata.
Sunt doua categorii de oameni fara de care m as fi miscat mult mai lent : prietenii adevarati pe de o parte si oamenii care m au dezamagit pe de alta parte. Printre care ma numar si eu. Si vorbesc de ambele categorii.
Am citit pe undeva,ca fericirea nu e o stare. ei pe naiba nu e! eu sunt fericita de ceva vreme si vad ca nu mi trece :D
Ingredientele mele necesare si suficiente : eu, prietenii mei si Michael Buble.
se pare ca astea sunt ingredientele unei vieti fericite pentru mine. nu m am simtit asa dinainte de a pierde tot.adica de aproximativ 12 ani.si chiar am crezut, simtit, cautat confirmari in fiecare zi, ca am pierdut culorile din orice, oricine, inclusiv din mine.
nimanui nu i pasa suficient.
de mult, sau de mult timp pe cat ti ai dori.
am inteles ca ma am pe mine cu impulsurile, dorintele, pasiunile mele.fara cenzura, cu riscuri si compromisuri pana epuizez toate resursele.am incadrat la capitolul "diverse neinteresante " ce cred, zic sau vor altii .
e reteta mea. la fel de simpla ca si descoperirea gravitatiei, doar ca in loc de mar ca mijlocitor, eu am folosit impulsurile primite preponderent in partea dorsala de la ce ne place noua sa numim viata.
Sunt doua categorii de oameni fara de care m as fi miscat mult mai lent : prietenii adevarati pe de o parte si oamenii care m au dezamagit pe de alta parte. Printre care ma numar si eu. Si vorbesc de ambele categorii.
Am citit pe undeva,ca fericirea nu e o stare. ei pe naiba nu e! eu sunt fericita de ceva vreme si vad ca nu mi trece :D
Ingredientele mele necesare si suficiente : eu, prietenii mei si Michael Buble.
Saturday, January 23, 2010
kicking for life
zilele astea ma preocupa o idee relativ simpla.
daca totul sufera transformare si noi avem la dispozitie toate resursele necesare, de ce nu obtinem ce ne dorim?
e similar cumva cu orice proiect profesional in care am fost implicati cu totii la un moment dat: ai niste resurse, un obiectiv si un deadline.
Faci un SWOT,concepi strategia, aloci resursele, imparti obiectivul mare in multe alte mici incadrate in intervalul de timp impus si te apuci de munca.dar asta e jobul...
unde gresesc? lipsa de strategie si focus? resurse irosite? obiectiv putin clar? sau pur si simplu reactii nepotrivite fata de oportunitati si temeri?
mi-e din ce in ce mai clar ca odata ce mi-am desenat obiectivul cu toate tusele si nuantele, as face bine sa nu ma mai chircesc intr-o pozitie defensiva cand apar obstacole.
sensul sta chiar in obstacole,daca reusesc sa inteleg asta poate n-o sa mai dau doi pasi inapoi de fiecare data cand ce-mi doresc ca realitate, nu corespunde cu ce vad cand deschid ochii. totul se transforma. idei, impresii, sentimente, situatii.
perceptii. pe care le pot influenta. in orice moment pe care il aleg sa cred in ce-mi doresc cu adevarat.
kicking for life and fighing back seems to be the answer.
daca totul sufera transformare si noi avem la dispozitie toate resursele necesare, de ce nu obtinem ce ne dorim?
e similar cumva cu orice proiect profesional in care am fost implicati cu totii la un moment dat: ai niste resurse, un obiectiv si un deadline.
Faci un SWOT,concepi strategia, aloci resursele, imparti obiectivul mare in multe alte mici incadrate in intervalul de timp impus si te apuci de munca.dar asta e jobul...
unde gresesc? lipsa de strategie si focus? resurse irosite? obiectiv putin clar? sau pur si simplu reactii nepotrivite fata de oportunitati si temeri?
mi-e din ce in ce mai clar ca odata ce mi-am desenat obiectivul cu toate tusele si nuantele, as face bine sa nu ma mai chircesc intr-o pozitie defensiva cand apar obstacole.
sensul sta chiar in obstacole,daca reusesc sa inteleg asta poate n-o sa mai dau doi pasi inapoi de fiecare data cand ce-mi doresc ca realitate, nu corespunde cu ce vad cand deschid ochii. totul se transforma. idei, impresii, sentimente, situatii.
perceptii. pe care le pot influenta. in orice moment pe care il aleg sa cred in ce-mi doresc cu adevarat.
kicking for life and fighing back seems to be the answer.
Tuesday, January 5, 2010
under my skin
o fantezie distinsa cu greu pe un perete in care iti fixezi privirea de ceva vreme te aduce intr un punct in care inspiri aer cu aroma de armani, auzi disimulat acorduri de jazz, poti sa juri ca ti a luat mana intr un dans inchegat doar de niste sinapse incropite in graba de a afla niste raspunsuri.
te smulgi cu un zambet pus pe seama ultimei imagini sterpelite fara sentimente de culpa din imaginatie,si te rogi ca ursitoarele sa fi ajuns la timp acum 32 de ani.
te smulgi cu un zambet pus pe seama ultimei imagini sterpelite fara sentimente de culpa din imaginatie,si te rogi ca ursitoarele sa fi ajuns la timp acum 32 de ani.
Monday, January 4, 2010
coffee shop
o cafea poate face totii banii.
in compania potrivita.
la momentul potrivit.
si doar in conditiile in care raspunsurile aproape ca nu se dau in timp real.
asa iti poate miji ideea ca n ai fost ales pentru intruparea in buricul pamantului.
sau incepi sa te intrebi daca exista ca varianta viabila cea in care ochii tai percep altceva cand aluneca pe acelasi moment ca ai oricarui alt biped din zona.
ori, poti concluziona matur ca poti sa ti freci creierii in fel si chip ca tot n o sa gasesti izvorul vietii vesnice si perfecte.
apuca te fratioare de un capat de stilou, scoate hartia din pachetul de Marlboro, scrie ti obiectivele si apuca te de treaba. no matter what!
daca tot suntem vai mama noastra de sa nu ne traim viata fara analize de 3 lei jumate, mai exact 9(cam atat sa fie o cafea buna)?
nu mai bine savuram aroma?:-)
Enjoy!
in compania potrivita.
la momentul potrivit.
si doar in conditiile in care raspunsurile aproape ca nu se dau in timp real.
asa iti poate miji ideea ca n ai fost ales pentru intruparea in buricul pamantului.
sau incepi sa te intrebi daca exista ca varianta viabila cea in care ochii tai percep altceva cand aluneca pe acelasi moment ca ai oricarui alt biped din zona.
ori, poti concluziona matur ca poti sa ti freci creierii in fel si chip ca tot n o sa gasesti izvorul vietii vesnice si perfecte.
apuca te fratioare de un capat de stilou, scoate hartia din pachetul de Marlboro, scrie ti obiectivele si apuca te de treaba. no matter what!
daca tot suntem vai mama noastra de sa nu ne traim viata fara analize de 3 lei jumate, mai exact 9(cam atat sa fie o cafea buna)?
nu mai bine savuram aroma?:-)
Enjoy!
Subscribe to:
Posts (Atom)
